Îmi aprind o țigarã invers. Adicã de la filtru. Toți din jur se pun pe râs. Lucrurile nu stau exact așa cum par sau impar. Într-un alt univers, îmi spune cuantica, aprind țigara de unde trebuie. Aici mi-am luat libertatea s-o fac cum vreau. Într-un alt univers femeia trimite bãrbatul la cratițã. Acolo se știe cã cei mai buni bucãtari sunt bãrbații. Aici pisicile mã aleargã pe strãzi noaptea când vin de la muncã. În acel univers Alt, chiar eu mã plantez mieunãtor direct în brazda din sânii femeilor. Aici observ în fiecare toamnã cum fruzele cad de pe pãmânt în copaci. Acolo, în lumea Alta, scriitorii scriu despre cum ar trebui sã scrie cel ce stã sub copacul care își adunã frunzele de pe jos. Ãsta e pentru mulți copacul interzis. A fost și în Eden. Doar cã acolo și-a pus țãrânã în cap. În Eden frunzele erau doar pentru oameni. În lumea asta oamenii nu-și mai acoperã pãrțile intime. Umblã cu ele pe stradã fâlfâindu-și pãrerile. Aici existența se dã pe de-a moaca, care cum apucã, nu te-ntreabã nimeni. În Alt univers se câștigã. Așa e cel mai bine, zic eu. Îmi sting, deci, țigara de la filtru și mã urc în ultimul dintre primele tramvaie. Sunt foarte atent la trepte. Sunt numai ochi și urechi. Mã duc sã-mi întâlnesc jumãtatea sau cât o mai însemna din mine. Eu sunt amorezul acela ce se așteaptã cu flori la ușa cortului.