*Să o lăsăm să moară*, i-am spus mamei
și nu știam dacă vorbesc cu păcat.
Mama nu m-a aprobat, nici nu m-a contrazis,
dar a încetat să-i mai pună apă.

E vorba de orhideea de lângă geam,
care începea să înflorească de dinainte de Crăciun
și dădea flori până în iunie.
Acum când mai are doar o frunză galbenă
nu vreau să o mai chinui.
O absolv de obligația de a-mi dărui flori.

Când bunica se apropia de sfârșit
doctorul ne-a anunțat că nu mai e nimic de făcut.
Atunci am înțeles cu adevărat
ce înseamnă* Să o lăsăm să moară*.

La înmormântare am stat singur,
N-a venit nimeni să mă consoleze.,
priveam în gol spre lopețile groparilor.
Noroi și zăpadă. Noroi și zăpadă.
Cei din jur au înțeles că vreau să-mi port
singur amărăciunea.

Lacrimile de atunci au devenit ridurile mele.