Cîntul I

 

Nu mi-a cîntat zeița. Dimpotrivă

Nevastă-mea mi-a pus o listă-n brațe

Mi-a glăsuit cu aripate vorbe

Și glas de manelistă decadentă:

 

Te du degrabă-n piață și la penny

Și adu-mi pătrunjel, ulei și brînză

Și alte chestii scrise pe hîrtie

Și nu te du-n deșert fără de țintă

 

Dar haide, pleacă! Și vezi să nu-ntîrzii

Cum faci de obicei de la o vreme

De nu vrei să mănînci o ciorbă rece

Și să te dai bolnav asimptomatic

 

La bancă să mai treci, și schimbă leii

În euro (dar nu criptomonede)

Că poate mergem iarăși în vacanță

În Thasos sau Itaca cea frumoasă 

 

Cum însă Aurora, ca șofranul

Abia se-ntrevedea, m-am dus degrabă

La barul  Vechiul Kent să-mi beau cafeaua

Că sînt bătrîn și înțeleg prea bine

 

Atunci văzui că îmi uitasem cardul

Nici lista n-o aveam, nici telefonul

Așa că am rugat ospătărița

Pe vechiul ei caiet să mă noteze

 

Și să plătesc la pensie cum de-altfel

De obicei plăteam, ca toți săracii

 

 

Cîntul II

Dar iată că veniră dragi tovarăși

Și se-așezară-n jilțuri lîngă mine

Și glăsuiră: spune-ne bătrîne

De ce Iulică-ți zice, nu Ulise?

 

Le-am povestit a nu știu cîta oară

Că taică-meu cuprins de bucurie

Cînd m-am născut, tot ce găsi prin casă

Băut-a cu nesaț; și vin și țuică

 

Și iute a purces la primărie

Să mă declare Panait Ulise

Dar beat fiind și el și grefierul

Mi-au scris greșit prenumele, Iulică

 

O, moșule! mi-au zis atunci fîrtații

Mult ne-ai distrat. Ci hai cu toți să mergem

Și nu mai stăm să chibzuim aiurea

Căci, iată, ne așteaptă slăvit praznic

 

Cu fragede bucate și pastramă

Cîrnați pleșcoi și mici zemoși de oaie

Și-apoi cu vin sprințar de căpșunică

Vom da pe gît potirele de plastic

 

Și vom cînta balade pentru Bachus

 

Și să luăm mai repede cu toții

Corabia cea galbenă și iute

Pe care scrie cu cerneală TAXI

Cu nouăzeci de telegari putere

Cîntul III

 

Ajunserăm cu toți în miez de codru

La sfîntă șezătoare literară

În care nimfe și poeți destoinici

Cu versurile lor postmoderniste

 

Ne gîdilă urechile amarnic

 

Așa că le-astuparăm cu hîrtie

Să nu cumva să dăm în damblageală

Cum au pățit și alții din păcate

Vrăjiți de a sirenelor cîntare

 

Dar după ce băurăm acre vinuri

M-au întrebat: tu cine ești, bătrîne?

Că nu te-am mai văzut pe la cenacluri

Și nici nu scrii în marile reviste

 

Și spune-ne degrab-o poezie

 

Și-atunci le-am recitat din amintire

Poemul meu celebru cu statuia

Poetului pe care toți golanii

Și cîinii vagabonzi micționează

 

Cum lacrimi le dădură-n în colț de pleoapă

Așa îmi ziseră prietenește:

Tu ești de-al nostru, moșule Iulică

Dar lasă-ne acum și du-te-acasă

 

Unde te-așteaptă blînda ta nevastă

 

Așa că ia corabia cea iute

Vopsită-n galben precum păpădia

Iar noi îți vom plăti îndat' transportul

Dar numai să vedem că-ți iei viteză

 

Pînă n-ajung aici și polițiștii-n

Corăbii iuți în azuriu vopsite

Cu roșii și albastre felinare

Să strice bunătate de cenaclu

 

Așa că am purces la drum degrabă

Și am ajuns la iubitoarea-mi soață

Care în prag, cu mătura în mînă

Mă-ntreabă tandru: unde-i pătrunjelul?