am deschis spațiile arhivelor
cărți
creioane
diplome
și-un morman de tălpi împlântate adânc
pe crusta veșniciei sufletului

sunt urme mici
desculțe
firave
un fel de sosuri cu arome de timp copilăresc
în care au crescut mucegaiurile

sunt tălpi ce dor încă
rănită de trecerea lor prea timpurie
un fel de iubire din joacă
o adolescență frântă
ruptă
pe care secundele au sudat-o la loc
întâmplător

sunt și pași rari
tălpi grele de lut
semnul picioarelor murdare imprimate
ca repere
în suferința singurei plăceri de a spera
un fel de cimitir în care
în loc de cruci
s-au scris
pe rând
în ordine cronologică
epigrame gravate adânc pe suflet
în care s-au ascuns răpitoarele să facă pui
și-n cuibul lor
sub ploaia de zile
cresc
pe tăcute
gândurile.