Îmi aduc aminte cu mare drag
Cât de mult tindeam să te plac,
Când te țineam și îmi spuneam:
„Parcă ești de-al meu neam.”

Mă uitam la tine ca la un domn,
Cu al său prea-lung palton,
Ce-ți venea frumos pe spate
Și-ți ședea mereu pe coate.

Te uitai nostalgic, parcă visător,
Stăteai mereu gânditor,
Cu-ai tăi ochi aurii, ca mierea cea dulce,
Ce tot timpul mă seduce.

Părul lung îți flutura
Și mereu mă atingea,
Bogat, așa cum era,
Ce se ondula ca valul.

Cu ale tale gene delicate,
Ce-ți stăteau frumos lăsate,
Gâdilându-mi obrajii fini,
Ce îmi sunt roșii ca un trandafir.

Mă uit spre cer, disperată,
Nu știu de ce sunt panicată,
Parcă nu te mai văd, nu știu unde ești,
Dar în minte… cine ești?

Îmi e mult prea dor de tine, frate,
Când ne vorbeam după fapte
Și-ți spuneam mereu prin șoapte
Cât de mult te-aș iubi astăzi.

Dar acum ești doar un vis,
Ce nu vine din paradis,
Ci doar dintr-o altă eră
Și dintr-o pace eternă.