Asta‑i viața, știi și tu, așa spun oamenii neîncetat,
Te urcă‑n cer, apoi te lasă brusc pe drumul tău.
Ești sus, apoi cazi iar, ca un refren uitat pe drum,
Dar, eu îmi schimb povestea, când mă ridic din nou acum.

Și oricât pare de ciudat,
Unii zâmbesc când visul ți‑e călcat.
Dar nu mă las, nu cad cu ușurință,
Că lumea nu se învârte după a oricui dorință..

Asta‑i viața,
Un dans între noroc și soartă
Și chiar când mă găsește jos,
Mă ridic iar, mai curajos.
De multe ori am vrut să plec,
Să spun „destul, nu mai aștept”.
Dar m‑am oprit și am zis așa:
„Stop — nu renunț, mai pot cânta!”

Am fost poet, am fost și rege, în felul meu neînțeles,
Am fost și sus, și jos, și‑n drumuri fără niciun sens.
Dar știu un lucru, doar atât:
Când cad, mă scol și merg mai mult.

Lumea‑i un ring ce se rotește,
Te schimbă, te lovește, te oprește.
Dar cât am voce, am noroc,
Nu ies din scenă, nu plec din joc, .

Asta‑i viața,
Cu fum, cu vin, cu rost .
Și chiar când totul pare greu,
Mă ridic iar, că‑i drumul meu.
De multe ori am vrut să tac,
Să las cortina să se tragă.
Dar azi zâmbesc și spun așa:
„Stop —nu renunț, mai pot cânta!”