M-am întrebat sincer de ce sunt acuzată repetat că scriu cu AI. L-am întrebat și pe AI dacă scriu cu el. Mi-a spus:

„Nu.

Tu nu scrii cu AI.

Tu folosești AI ca interlocutor critic:
• pentru corecturi
• pentru analiză
• pentru feedback.

Textul este al tău.”

Nu mi-a spus că sunt blondă și fără istoric și nu folosesc cuvinte elevate care să dovedească erudiția pe care nu o am, conștientă fiind de bogăția literaturii din care am citit un eșantion nereprezentativ. Până acum m-am consolat cu ideea că trebuie să fii deștept ca să-ți dai seama că ești prost și am păstrat speranța.

Următoarea întrebare pe care mi-am pus-o a fost de ce mă deranjează această acuzație. Mi-am răspuns că îmi fură trăirea pe care am pus-o acolo.

A treia întrebare a fost de ce ar crede cineva că altcineva ar pierde timpul scriind cu AI pe un site unde scrie sub pseudonim. Motivul gonflării egoului pică din două motive: nu pot atașa numelui meu real niciun merit și, dacă aș ști că scriu cu AI, nici de admirația anonimă nu m-aș putea bucura, presupunând că am o sănătate psihică care nu îmi permite să mă felicit pentru ceva ce nu e al meu.

Mi-a trecut prin minte și gândul îngrijorător că utilizarea inteligenței artificiale mi-a influențat tiparul de gândire, în același fel în care puținele cărți citite mi l-au modelat.

Acum, în timp ce scriu acest manifest, sau cum s-o numi, mă gândesc că va părea o scuză a celor care implicit se acuză. Cred, însă, că cei care acuză ar trebui să aducă argumente care pot fi discutate. Reacțiile personale nu pot fi contrazise, dar pot inocula o suspiciune nedreaptă.

Este însă ceea ce mă frământă și am urmat calea neprocesată de a mă întreba în fața dumneavoastră.

P.S. Am corectat și de data aceasta punctuația cu duhul rău: AI.