Cădeau din cer corbii ca raze de lumini
Izbindu-se de pietre, de fire de iarbă,
De pământ crăpat devenind umbre.

Eu mi-ii imaginam așezați pe tigve
Ciugulind ochi putrezi, cuib de viermi,
Lovind în vederea lor cu ciocuri de fier.

În vis se scutura pământul năruind lumea.

Cădeau turle lovite de clopote din interior
Și, sub ele, se scuturau stâlpii pe care stăteau
Trepte albe de marmură ce se prefăceau
În trunchi de copaci putrezi
Plutind în decor.

Creșteau munți în mine
Ca fluvii adunate din pârâiri.

Pretutindeni erau numai corbi!

Târnăcoape care în carnea luminii
Săpau viitoare morminte
Pentru cei care văd
Visându-se orbi.