n-ai vrut nici neam să lipsești

de la lecția oferită de un moment de relaș

în care ideile, abia date în copt,

se luptau cu o mătură și cu un făraș,

de parcă își disputau întâietatea,

înainte de partaj,

un gospodar cu aplecare spre metafizică

și-o gospodină cu mania curățeniei;

iar între ei, rămase drept gaj,

o trusă de machiaj și-un vechi traforaj.

 

lecția devenea tot mai interesantă,

mai ales că mătura, din ce în ce mai tocită,

nu mai nimerea fărașul.

ideile o zbugheau pe alături,

cădeau într-o sită,

care le cernea, le tot cernea,

până aproape nimic din ele nu mai rămânea.

dar, din când în când, de sub covor,

mai răsărea câte un colț de idee,

timid, incapabil de bârfă

sau să aprind-o scânteie.

mătura-gospodină

a chemat atunci un aspirator

care știa să lucreze-n surdină,

că fusese mai înainte rezervor de benzină,

deși putea să lucreze și pe două voci:

de tenor sau bariton,

depinde pe care doreai s-o invoci.

și s-a pus aspiratorul pe treabă,

fără chef, fără grabă,

deși mătura îl tot zorea.

(i-a promis că-i dă și-o cafea.)

 

și a lucrat, a tot lucrat aspiratorul,

până a apărut mediatorul.

se ajunsese deja la punctul culminant

al curățeniei generale.

ăla mai lipsea, un intrigant

de cui menit să blocheze aspiratorul

și să salveze covorul

de la o tocire accentuată,

că nu mai găseai vreo scamă neaspirată.

 

până la urmă, ideile,

salvate vitejește de cui,

n-au mai vrut să nu fie ale nimănui

și s-au așezat, în limbajul eliberat de scame,

pe fila aceasta ferită de programe.

 

și uite: de-aia n-ai vrut nici neam să lipsești

de la lecția asta în care ești și cui, și povești.