Sunt liniștea care arde sub gând
și tăcerea care cere cuvânt,
o fragilitate ce învinge tăcut
și o teamă ce cade înfrânt.

Între ceea ce pot dovedi
și ceea ce pot doar simți,
îmi port adevărul în cărți,
ca și cum s-ar putea risipi.

Sunt rece în clipa deciziei,
dar caldă când sufletul strigă,
și-n mine certitudinea tremură
exact unde rațiunea obligă.

Port claritatea ca mască
și fisura ca semn că exist,
între ordine și haos mă caut,
între aproape și abis.

Vreau forma, dar simt depășirea,
vreau sensul, dar scap de sub el,
și-n tot ce încerc să definesc
rămâne un gol ce nu încap în el
iar din el se naște paradoxul meu.