Astăzi ți-aș fi putut vorbi despre blazone
Ți-aș fi scris nimicuri epistemologice
Despre heraldică și emoticoane
Te-aș fi impresionat, desigur!, dacă ți-aș fi explicat cum funcționează semiotica,
Sau ți-aș fi spus de demiurg, onomaturg, alți ''urgi'' care se plimbă apăsat și zgomotos în dorința mea de a-i împărtăși

Câte și mai câte ți-aș fi putut povesti
Ți-aș fi arătat cum să ții consoana într-un șuierat fonologic de nerecunoscut
Printre dinți să-njurăm semantic am fi putut.

De ce nu, oare de ce nu?
Câte și mai câte ți-aș fi putut arăta/spune/susura sau șopti grațios în retine
Mișcându-mi doar buzele, cuvintele ar fi ieșit de la sine.

Sunt multe ne-zise, de-zise, re-zise, spălate prin filtrele unui supra-eu obraznic
Sunt multe și ți le așez în grămada ne-răsuflată sau ne-vrută, ne-dorită de neam, alungată în liniștea sinelui

Dar dintre atâtea ne-zise, iubite, am ales doar să sorb
Din ceașca de ceai, neagră
Ca pana de corb
Și-am înghițit zâmbind tot ne-zisul
Cu sete, cum înghite lumina un orb.