În mijlocul nopții, în orașul muților, nu este liniște.
Pe străzile reci sunt miliarde de povești triste.
Pe cerul negru se văd cum se îndepărtează vise.
Lampioane plâng cu lacrimi de foc, abandonate și triste.

Ard în ele flăcări reci, arde totul în jur, iar focul nu se mai stinge.
Rațiunea condamnă la moarte iubirea și în abis o împinge.
Rațiunea de gheață ne mistuie pe toți și, constant, vise ne stinge.
Ne mulăm pe standarde morale, dar perfecțiunea nimeni n-o atinge.

Suntem visători, visăm ca să fugim de prezent.
Suntem nepăsători, ne băgăm sufletul în faliment.
Ne vindem pe bani puțini pentru plăceri de moment.
Ne închinăm la un sistem de subjugare permanent.