Firea mi-e plămădită ca din lut și sudoare,
De aripile ei înfrânte am agățat ghirlande.
În noaptea cea înnorată cu amar mi-am cercetat,
Destinul meu ca lutul, în formele de altădat,
Mâinile-mi murdare de propria tină
Stau mărturie faptelor pline de vină,
Deciziile ce m-au modelat.
De la incapacitatea de a construi falnica statuie ce mi-a fost descrisă,
La renunțarea la ce visam să fiu.
Acum privesc un vas diform, cu baza groasă,
Pereții i s-au întărit, cu goluri de angoasă,
Nu e falnic, strălucitor, dar singur se poate susține.
Am fost bun, am fost și rău, am devenit ca mine.