parcă
o teamă firească mă tot încearcă
ori de câte ori dau cu ochii
de câte‑o frumusețe de domnișoară

șansa de a o cuceri
are multe variabile

deunăzi am cumpărat o iapă
și‑i slobozită toată ziulica
în imensa grădină necultivată
să‑mi pască buruienile
ierburile

rebotezată‑i cu numele meu preferat
Bella
încă nu prea‑nțelege că mă adresez ei

dincolo de gardul hătuitor
în balconul viluței vecinei
destinsă‑n singurătatea Soarelui
își încălzea epiderma pe toate fețele
fiica ei adolescentină neobservată

Ciao, Bella! Ciao Bella! Come stai?

Ah! Scuză‑mă!... nu te văzusem.

Nici eu. Te aud, dar nu te văd.

Sunt aici, lângă balustradă.

Of! Tufele astea... o să le tai, că iapa nu le mănâncă.

Ți‑ai luat iapă? Când?... și... cum o cheamă?

Bella!... Bella! Ciao, Bella... mulțumesc pentru conversație.

....................

Bel‑la...! – hai să‑ți dau un pătrățel...!