mă simt pustie demodată inutilă uneori
ca un cinematograf umil
în care lumea vine cu scaunul de acasă
râde copilărește la un film cu luis de funès și pleacă
dar
în noaptea asta când și luna pare o baladă într-o limbă moartă
nimeni nu moare

voi asculta balade celtice
până când îmi vor cădea stelele în sânge
până când mă va durea din cer o nouă dimineață
suav
ca pe o lehuză



(balade celtice - în repertoriul românilor)