îmi frec palmele, alene,
sa mai prind ceva din nătângul tău miros
epitelial
ma minunez cât de puternici,
cât de triști,
sau cât de noi putem fi
în orașul asta bătrân, colțuros, bosumflat,
în zgomotosul asta de oraș infatuat
unde plimbam prin vene ca
pe sine fantomatice de tramvai
necontenit
tăioasa alama
secunda umană