Îmi venerez o lacrimă-n batistă
Și altele-n obraz îmi umplu ridul
Mă caut în nimic, ce-mi află vidul
Rătăcitor în toate ce există.

La gură-mi duc singurătății blidul
Din vremea-n soarta mea în steaua tristă
Mireasma de mormânt în trai persistă
Și vieții mele racla-i este ghidul.

O piatră-n ploi din ochi îmi este plânsul
Seninul din puțin mi-e dumnezeu
Găsindu-l printre nori în sori pe dânsul.

Divinitatea însă-mi sunt doar eu
Și când va fi de veci în mine strânsul
Veți plânge, oameni, voi, în hazul meu.