Merg încet cu pași prea lungi
prin zăpada până la genunchi
Albul ei fiind infinit
de ea mă voi lăsa orbit

Gândul meu devine static
Respir greu si simt doar frig
Ceea ce erau fulgi de zăpadă
acum sunt lanțuri, reci, de gheață

Incep sa plâng, continui mersul
orbit de alb caut sfârșitul
Cand il găsesc..orb, extenuat si trist
Sunt doar eu, lipsit de duh zâmbind