|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ lecția Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 11
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-04-05 | |
Se uită visele, mamă,
sau sunt smulse din mine ca niște fire de lumină? Aud înăuntru cum crapă ceva, ca gheața sub un pas greșit. Și nu cade nimeni. Doar eu, tot mai adânc. Cineva aruncă pietre în inima mea și fiecare cerc e o amintire care se îneacă. Le văd cum se duc cu aripi ude - îngerii mei obosiți, târându-și albul prin apă. Rămâne în urmă o liniște ascuțită ca o rană deschisă. Mamă, în mine e frig ca într-o casă părăsită, unde încă mai bate o ușă în vânt. Spune-mi cine stinge lumina de fiecare dată când închid ochii? Tu ești singurul loc unde nu se rupe nimic, unde visul nu sângerează, unde nu se aud pietre. La tine încă e cald și numele meu nu se uită.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate