cerul plânge, acum și eu plâng,
nu știu cum emoțiile să le stăpânesc,
atât de mult aș vrea în brațe să te strâng,
să-ți simt bătaia inimii- să te iubesc.

să alung singurătatea aspră și obtuză,
noi iubite și marea să dansăm bolero,
suspinul să-mi pară înstelată meduză,
noi fericiți mai înțelepți ca Cicero.

imaginea dorului de-ar fi un curcubeu,
înălțat pe razele iubirii noastre,
sufletul n-ar mai fi nefericit plebeu,
ci stăpân pe tezaurele existenței albastre.

dar marea îmi spune să nu mai sufăr,
că tu-mi ești iubirea cu petale de nufăr.