L-am rugat pe Dumnezeu să îmi spună
cum a creat universul,
ce reprezintă cele șapte zile?

Timp de zece ani l-am rugat.
Astăzi mi S-a arătat și mi-a explicat.

Când Dumnezeu a creat universul,
a luat o bucată de existență pură
și a lovit-o cu ciocanul ca pe o piatră
până s-a prefăcut în nisip.

Și din acest nisip a sculptat Universul.

De ce nu s-a mulțumit cu o piatră?
Pentru că piatra este existența moartă,
infinită, amorfă și indivizibilă.

Firele de nisip sunt cărămizile existenței,
cuantele fizicienilor, pixelii informaticienilor.

Apoi, Dumnezeu a luat un fir de nisip
și i-a studiat atent forma.

Apoi, a luat niște nisip și i-a dat forma
firului original de nisip.

Dar la final, Dumnezeu nu era mulțumit.

Atunci a făcut a treia formă
cu mai mult nisip,
dar parcă semăna mai mult
cu a doua formă
decât cu primul fir de nisip.

Dumnezeu a repetat procesul,
făcând noi forme
tot mai mari și mai frumoase
până a rămas fără nisip.

Până la final,
Dumnezeu a creat șapte forme.

Prima formă era lumina,
a doua formă era hrana,
a treia formă era foamea,
a patra formă era iubirea,
a cincea formă era adevărul,
a șasea formă era sufletul,
a șaptea formă era chiar El.



Această explicație nu mi-a ajuns.
L-am rugat pe Dumnezeu
știind că este infinit de bun
să îmi spună mai mult.

El s-a arătat din nou
și mi-a arătat de departe
fiecare formă în parte.

Atunci am văzut
că fiecare formă
era construită peste
precedenta formă.

Fiecare formă
conținea toate
formele precedente
precum Matrioska.

Prima formă era
chiar firul de nisip.
Existență pură,
indivizibilă, lumină,
esența vieții.

A doua formă era
viața primitivă.
Plantele și insectele.
Frunzele și carnea.

A treia formă era
foamea animalelor
care se hrănesc
cu viața celorlalte
animale și plante.

A patra formă era
iubirea animalului
care simte foamea
altui animal.

A cincea formă era
adevărul: cuvântul,
foamea de iubire
și iubirea de iubire.

A șasea formă era
sufletul omului.
Iubirea închisă într-o
cutie, precum
aerul într-un balon.

A șaptea formă era
chiar Dumnezeu,
întregul perfect,
suma tuturor sufletelor.

Și această formă le
conținea pe toate.
Aici, tot nisipul pus
în forma perfectă
a unui fir de nisip.



I-am mulțumit lui Dumnezeu
că mi-a arătat formele minunate.

Dar tot mai aveam o întrebare,
nisipul ce rol avea oare?

De ce Domnul nu a sculptat
acele forme minunate
direct în piatră?

De ce avea nevoie de nisip?

Atunci Dumnezeu
mi-a arătat
două oglinzi
așezate perfect
una spre cealaltă.

M-am așezat între oglinzi și am privit.
În fața mea: un vid întunecat și infinit.

Aceasta este
existența pură, perfectă,
dar uniformă, moartă.

Dar eu tot nu înțelegeam.
Dacă Domnul este atotputernic,
de ce s-a speriat de un infinit mic?

Atunci Dumnezeu
a luat firul de nisip al existenței
și l-a pus între cele două oglinzi.

Așa au apărut
o infinitate de fire de nisip,
toate copii identice, perfecte,
așezate într-o linie dreaptă.

Atunci Dumnezeu mi-a spus:

Eu nu sunt cel care dă forma nisipului,
ci nisipul care Își caută forma.
Adevărul Meu nu este
asemănarea cu firul perfect,
ci diferențele.

Fiecare formă este unică,
iar unicitatea apare
din aproximarea
infinitului folosind un
număr finit de piese.

Eu am ales
să mă chinui cu nisipul
pentru că altfel
ar fi ieșit
șapte piese perfecte.

Adică doar una,
perfectă și moartă.