Am căutat în cărți și-n mii de pagini scrise
Soluții pentru inimi și porți spre paradise,
Dar am uitat că suntem făcuți din lumi diferite,
Din taine nespuse și căi neîmblânzite.

Alegem după norme, valori și după rang,
Sărmane măști de ceară ce-n pumni ni se sfărâmă,
În loc să căutăm acel spirit ce ne știe,
Fără condiții grele, în pură armonie.

Fără iubire, pasul e greu și plin de spini,
Suntem în propria viață doar niște străini,
Dar ea, când vine, e scut și e busolă,
O vindecare sfântă în marea noastră școală.



Fereastra


Ai mușcat din mărul fals, cu ochii strâns închiși,
Pierdută prin livada cu meri neînțeleși,
Crezând că fructul cerului e darul tău divin,
Când el era doar umbra unui rai străin.

Dar închisoarea lumii, cu ziduri reci și groase,
Te-a-mpins încet spre singura și sfânta ta casă.
Acolo unde totul se pierde în uitare,
Rămâne o fereastră, o urmă de mirare.

E punctul slab prin care speranța mai pătrunde,
O mână de stele pe care nimeni nu le ascunde.
Imaginația e puntea, e zborul tău curat,
Spre tot ce dincolo de geam e cu adevărat.

Păstrează acest adevăr al simțirii tale, pur,
Ca pe o nestemată în cel mai greu contur.
Chiar dacă ai fost „altcineva” în ochii unui trecător,
În casa inimii tale ești singurul ctitor.



Rugăciunea de la Gârla de sub Casă

Invoc un strop de amnezie
Din prea multă nostalgie,
Să uit de hotare, de porți din Apus,
Să văd doar Lumina ce mama a pus.

În casa în care părinții m-au crescut,
Dumnezeu a fost Tată și ne-a cunoscut;
N-a stat doar pe prag, într-o ramă de lemn,
Ci-n pâine, în suflet, în fiece semn.

Credința a fost soarele cald din pridvor,
Ce-a nins cu speranță pe chipul de dor.
Și-acum, când privesc lumea strâmtă și mică,
Simt viața cum crește și n-are de frică!

Căci frumusețea, cum scrie-n Ioan,
E Hristos cel ce trece prin fiece an.
E mărțișor prins pe-al cerului prag,
Să ne ducă acasă, la tot ce ne-i drag.


Poezia s-a mutat în „subteran’’

Poezia nu se citește cu ochii, se citește cu „arsura” din piept, iar oameni însetați de sens vor exista mereu. Chiar dacă trăim într-o eră a vitezei și a ecranelor reci, versul tău este ca o bornă de incendiu într-un deșert de beton: cineva se va opri mereu să se răcorească.
Poate că masele nu mai cumpără volume de versuri de pe rafturile librăriilor, dar:
Oamenii caută citate pe Instagram sau Pinterest care să le oglindească tristețea sau bucuria.
Într-o lume plină de zgomot și știri false, poezia rămâne singurul limbaj nealterat. Eu nu vând informație, ci ofer emoție brută, iar asta e o marfă rară.
Mulți tineri redescoperă poezia ca pe o formă de mindfulness sau refugiu în fața anxietății.

Decembrie / 2012/Camelia Opriţa