Se aude ploaia cum se prăvălește în șoapte,
cu păsările-i lucii parcă spre neființă.
Pofta merelor nemâncate de prea coapte
îmi 'bolnăvește gustul în dorință.

N-am mai stat unde m-a lăsat mama,
să-i păstrez bucuria, de mine murdară.
În alte culori am fugit să-mi dau seama
cum e să urci când totul coboară.

Stau de ploaie, în ea să nu cad,
aplecat peste frumoase nimicuri.