nu,
nu-mi pasă de umbra ta,
nici nu am
vreun motiv bine întemeiat
să-ți țin minte numele.

tu, păstor
al ruginii și al luciului,
modulează-ți sunetele,
pendulează
între morțile tale de glorie.

eu
mă voi roti în tăcere
în cercurile mele de apă
până la însetare—

apoi le voi bea
unul câte unul
și mă voi evapora,

mângâiat de palma mamei,
până când devin
un nor nemărginit,

de veșmântul căruia
se vor ține,
ca niște prunci abandonați,
toate lacrimile lumii…