Mi-ai destrămat țesutul gândurilor
răsfirate în zigzaguri de stele stinse,
căzute în beznă,
departe de vis.

Sulițe de foc străpung universul.
Cortina umbrelor se rupe
în fragmente de lumină rubinie.

„Lumină să fie.”

Dar nu este lumină —
doar puncte fragile
care se încăpățânează să lumineze.

Și nu reușesc.

După cortina umbrelor,
tristețea devine durere,
iar conștiința își reia, pe paralele,
alte gânduri.