Mi-aș pune un batic solid în jurul grumazului meu
și m-aș lăsa pendulând în adierea unui vânt pal,
sub o ramură de pom, o ramură de nuc...
unde trupu-mi legănând în voia sorții lui;

Când sufocat mă voi simți odată,
și biruința mea ce-i leneșă, trufașă
va năpusti asupra mea cu o fașă mult prea deasă
și rugându-mă la cer, la iad și la mister...

Când sufletu-mi va părăsi trupul și din creștet
îmi vor ieși primi viermi atunci voi pieri
într-un sfârșit fără răspuns, fără cale...
și tot ce-am făcut, am lăsat neterminat!

Aceste versuri vor fi ultime, fără punct
și fără un final de trăi, de viață...
Când se vor termina minutele mele, zilele
și orele, atunci voi pluti spre tărâmul cald...

Voi muri într-un amurg părăsit, într-un amurg
deșertic, estompat în tenebre și fără vlagă.
Nu voi ajunge înflorit că o floare, ci doar
un drum călcat în picioare de copite și-njurături.