Același nisip pe care înaintează
Afrodita curge și în clepsidre,
curge și în poalele mării, a
oceanelor nestingherite de nimbul

unui soare sufocant și plin de
melancolie. O, nisip de singurătate
fără umbră și făr` de talpă.
O, nisip de pubertate cu gând

de adolescentă înlăcrimată.
O, tu nisip din Troia care-ți
croiești sugrumate ramuri.
O, tu nisip din Terra cel ce

cânți alternosfera... O,
când glasul tău iubito e leandru,
ca nisipul cântător de lanceolat.
Și samavolnicia ce-ți răpește suflul

umanim cu fâlfâitul...
ding-dang doar un suflu pe nisipul
nisiops de suflu, suflu și respir
cu ochii căci sunt pământul lui Sofocle...

Și eu fug în dezmierdare,
în alergarea nopții evaziv,
echivoc de trista înlăcrimare,
confuz, confuz sunt eu acum!