Zbor în legământ,
în zare de azur,
în lume vidă și legănată,
solitară, estompată...

Plutesc ca un nufăr,
ca un cuvânt rostit,
ca un sunet de vioară,
ca o aripă în vânt.

Sunt în adiere,
în cuvinte și apus,
în amurg și libertate,
și mormântul meu de gând.

Mă liniștesc în adormire,
în cuvinte de rămas-bun,
mă simt ca vrabia făr` de aripi,
ca un om fără de gând...

Și prin gânduri ceața-mi trece
și lovit cad la pământ,
sugrumat căci timpul trece...
Rostul meu de muribund!