Erau primele zile a lui decembrie.
Între liniile colinelor, valuri
de ceață se lungeau până în zare;
altele se destrămau, urcau, se
risipeau... Prin spărtura norilor,
sub o rază de soare, se zărea în depărtare
chipul tău fermecător, plin de iubire
și dragoste. Pâlcuri de copaci,
din loc în loc, se iveau ca niște stânci
negre; șiruri înalte de plopi își scoteau
vârfurile din ceață și semănau cu
niște prundișuri măturate de vânt,
ca niște sunete de vioară...