Hoinăresc prin parcu-n amurg,
Cu doar lumina de plumb
Care-mi merge alături, străină...
Iar cerul păgân
Mă privește-nciudat
Închizând intre pleoapele-i surde
Lumina...

Strivesc între degetele pământii
O frunză de arțar uscată
Și o privesc cu inocența celui fără pată..


Îngerii gri
Dintru-nceput de veac,
Ma urmăresc nedumeriți
Din plopii ascunși
Sub frunzele stinse