Dăduse iarna-n primăvară iar
Și sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici, ca un brumar
Și mic un inger inghețat la soare.

Părea o rậndunică de cleștar
Uitată jos de toamna migratoare –
Cu aripile-n cruce, tainic dar
Căzut din cer și care-n suflet doare.

Avea doi ochi ca boabe de mărgean,
Pe cap purta un cerc de albă lună
Ca o icoană dintr-un schit muntean.

Fetița cea mai mică l-a văzut,
Plậngậnd fugi in casă să le spună –
Și toți au rậs și nimeni n-a crezut.