De o sută de ani, tristețea
are chipul tău de Luceafăr.

Timpul curge prin ochii tăi negri,
oglindind cetăți în ruină și nașteri de stele.

Pomii în floare tot întind
crengi pentru tine,
dar ele rămân neatinse.

Timpul se învârte în jurul
tău ca o fiară,
dar nu poate să-ți atingă
strălucirea.

Izvoarele sună precum le-ai zis tu.
Lacul albastru tresare în somn,
crezând că a recunoscut
pașii tăi.

Prin codrii noștri zboară
visele tale,
închipuind raiuri din basme,
învăluite în ceața zorilor.

De 100 de ani, sufletul nostru
are chipul tău.

Și la 1000 de ani, vorbele tale
vor străluci la fel.