O frica indecenta si bizara ma cuprinde,
Cand starea de normalitate devine aparenta,
Si cand esenta vietii transpare din divin,
Sa dam crezare mortii ca totul e sublim?

În clipa decadenta, când lutul se destramă,
Și formele își pierd conturul lor livid,
Trecem dincolo de teama, de timp și de abis,
Lăsând eternitatea sa curga spre un sinuos paradis.

Si scufundat în labirintul acestei noi treziri,
Unde secunda trece in ritm de amazoana,
Raminem spectatori la propriile trairi,
Căci dincolo de umbre, ramine delirul meu lucid.