Într-o zi rece ca peștera înzăpezită,
Se află o ceartă nemaipomenită,
Unde doi deștepți discută ultimul scandal.
Zici că totu-i numai egal.

Însă eu parcă am uitat,
Admirând cerul înstelat,
Privind mândră în continuare,
De ce are să mi se pară.

Parcă nu regret cine sunt
Și ce am ajuns pe pământ.
Eu trăiesc pentru al meu vis,
Eu chiar mă gândesc dinadins...

Parcă stelele opresc furtuna
De care m-am săturat întruna,
Parcă ele încearcă să mă înveselească,
Chiar dacă tăcerea nu o să treacă.

Îmi pasă de zumzetul pe care îl aud?
Se aude atât de surd...
La a mea ureche fină,
Până la cea divină!

N-au decât să plece,
Chiar dacă o să-mi fie rece.
De o așa greșeală brută,
Chiar nimeni nu se mai înfruntă.

Ce au ales și ce au făcut,
Nu am nimic de pierdut,
Decât să trăiesc eu în pace,
Unde nimic nu-mi displace.

Liniștea-i cadoul meu etern,
Cu sufletul meu tânăr și frumos,
Unde nimic nu-mi este mai prejos
Decât un suflet nemilos.