Pe marginea de fier, în noaptea ce coboară,
Piazzale Michelangelo ne-ascunde în tăcere,
Se-aude-o chitară, ca-n pian, o doină rară,
Iar bronzul statuii veghează a noastră vrere.

​Te țin strâns în brațe, sub cerul de rubin,
În Florența ce doarme în aurul apusului,
Îți ating pleoapele, un gest atât de plin,
Să opresc în pupile splendoarea ceasului.
​Închide ochii, simte cum timpul se subțiază,

Șapte minute-s clipe într-un destin imens,
Dar în briza de iunie ce blând ne-ncrețează,
Păstrăm tot ce-am fost, într-un unic sens.
​Chiar dacă stele vom fi, pe-același bolț senine

Să porți în eternitate, ca pe-o taină-n piept,
Căldura acestui soare, ce-a fost doar pentru mine,
Și tot ce-am simțit, în clipa din prezent.
​Tine minte: suntem, dincolo de trecere,
O umbră pe ziduri, un cântec pe vânt,
Iubirea noastră-i singura noastră petrecere,
Înainte să fim doar praf de stele pe pământ.