Până mai ieri, lumea avea marginile tăiate drept.
dacă mă întreba de ce plouă,
inventam pe loc un nor din bumbac
și eram crezut pe cuvânt.

acum a învățat cum se leagă lucrurile de fapt

îmi pune întrebări cu colțuri ascuțite,
iar eu mă foiesc pe scaun
ca un elev prins cu tema nefăcută.

răspunsurile mele au început să aibă noduri.

o privesc cum își repară singură păpușile
și înțeleg că, în curând,
o să-mi ceară înapoi lumea aceea mică,
ca să-i schimbe bateriile.