Pe un firicel de iarbă
Ce a abia a încolțit,
Ploaia l-a îmbrobodit,
Să nu fie veștejit.

Vesel a crescut,
Drept spre soare, sus,
Vântul l-a mângâiat
Și l-a clătinat.

O furnică l-a urcat,
Să vadă mai bine
De găsește ceva
Pentru cămara sa.

Mai târziu,
Că era obosită
De atâta colindat
O buburuză s-a așezat.

Firicelul era fericit
Că mereu era vizitat
Gâzele nu îl ocoleau
Și binețe îi dau.

Pe lângă el,
Au crescut frații lui
Ce pământul l-au acoperit
Cu un strat de iarbă înverzit.

Acum, nu mai era singurel,
Erau mii alții ca el,
Toți erau voioși
Și erau mătăsoși.

Când s-au mai mărit,
Hrană au devenit,
Pentru animalele ce pășteau
Și rumegau.

Firicelul nostru nu era trist,
Știa că se va regenera
Și va crește mai voinic,
Mâncat, nu îl va durea nimic.