Of, tată, daca m-ai fi iertat,
Aș fi putut sa fiu un țar adevărat!
Puteam conduce Rusia, sa fiu învingător,
Dar uite-mă acum: întins pe un covor.
Așa a fost să fie, acesta e destinul…
Nu pot sa te condamn că ai ales veninul!
Am capul tot un munte, iar sângele-i izvor,
Strânge-mă tată-n brațe, acum când știi ca mor.
Iar tatăl tot exclamă, repetă-ngrozitor :
“Îmi pare rau băiete! N-am vrut sa te omor!
Revino-ți tu la viață, hai, fii stăpânitor!
Cum voiai să fii țar peste-un tărâm covârșitor,
Daca cedezi acum…când esti aproape-n…sol…
Imi pare rău copile!
Renaște din cenușă,
Vegheaza-mă pe mine,
Iar când pătrund pe Ușă,
Să mă aștepți cu vin și cu măsline,
Pentru-a putea petrece cat timp mai am cu tine.
Apoi, Tu, Doamne,
Fiindcă Tu mi-ești mie Tată,
Ia de pe mine carnea,
Și treci la judecată.”