Singur 7.04.2026/1.20-1.33

Inima mea a murit astăzi, seara, târziu –
Afară fulgi cădeau peste ploile de octombrie,
Îngheață trufași trandafiri de septembrie,
Nu se mai aude cântec in depărtări, e târziu.
Noaptea e groasă, calea pustie se ivește sub Lună,
Singur pe ea, merg fără inima mea, singur -
Plecat din lume, lăsasem totul în urmă, inutilă masă..
Urcam drumul, urcam calea grea, urcam, singur.
Treceam de-un hotar, un far nou se ivea în depărtări;
Pas după pas inima-mi începea să bată, bătea iar.
Eu și inima mea, noi eram Unul, trecuți de vămi,
Poartă după poartă, inima bătea, creștea iar;
Calea sfârșise, trecut era tot, pustiu era înapoi...
Înainte – nimic! Și totuși Cineva blând se ivea –
Ostenit, pe piatră am stat, cuvânt nu am dat,
Așteptam - timpul, spațiul – nimic nu conta, nici eu...
Pentru ce fusesem, ce eram, pentru ce deveneam,
Eram și nu mai eram eu, eram o rază, o undă, o umbră.
Eram o părere și stâncă-n tării – eram cu Acela –
El avea înțelegere – zâmbea și mă aștepta...