Nu mi-am vândut viața pe semnătura unor umbre cu chip de oameni,
care nu știu să scrie decât cuvintele hotărâte de alții
și se hrănesc din propria lor foame.

Am stat departe
de cei care fac din zgomot dovada că există.

Nu mi-am lăsat destinul pe masa negocierii,
nici sufletul pentru aplauze stinse
înainte să le auzi,
nici gura legată de frica de a spune „nu”.

Am văzut cum se cumpără tăcerea,
cum se vinde demnitatea la bucată,
cum ,,succesul,, devine ștergere de sine.

Și mi-am urmat drumul

Nu am strâns aur,
nici semne de validare,
nici urme că aș fi „util”.

Doar zilele în care nu m-am trădat
și nopțile în care am rămas întreg,
deși înăuntru eram rupt.

Iar asta nu apare în statistici,
nu se premiază.

Și dacă într-o zi voi sta în fața Ta,
nu mă judeca după măsuri străine
și nici cu balanțe care nu-mi cunosc sufletul.

Ci uită-te la ce a rămas după furtună:
un om care n-a dorit să se vândă —
și stă drept într-o lume înclinată de lipsa reperelor.