|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Sometimes Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 0
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-04-14 | |
În mine cresc orașe din visuri și senin,
Cu străzi ce duc spre sensuri ce încă nu le știu deplin, Iar mintea—arhitectul—zidește fără teamă, Din tot ce-am fost vreodată… o nouă dioramă. Eul meu nu-i mască, ci jocul de-a trăi, Unde lacrima și râsul se-nvață a iubi, Iar subconștientul, blând și creativ, Îmi scrie-n liniștea mea un sens evolutiv. Îmi privesc dorința nu ca pe-un defect, Ci ca pe o chemare spre ceva mai perfect, Sub microscopul vieții nu caut vinovați— Ci sensuri care cresc din pași neînțelepți. Rațiunea-mi spune: „Crește, ai răbdare”, Iar inima răspunde: „Iubește fără frânare”, Și între ele două nu-i luptă, nici abis— Ci un echilibru viu, frumos și indecis. Învăț că împlinirea e dans, nu un final, Un drum cu pași de lumină, profund și personal, Că sufletul nu cere să fie ideal— Ci doar autentic, viu și natural. Identitatea mea nu-i limită sau zid, Ci univers în care mereu mă redeschid, Un labirint de sensuri ce nu mă mai consumă — Ci mă transformă-n mine… cea mai frumoasă formă. Așa că nu mai caut răspunsuri absolute, Ci îmbrățișez clipa cu toate ale ei tăcute, Căci omul nu-i problemă și nici definiție— Ci propria lui lumină… în continuă creație.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate