sâmburi
proaspăt plantați în memorie
morminte irigate
cu apă neagră de ploaie

pe încheietura mea
ceasul poleit cu aur
a devenit o greutate inutilă,
o ancoră

îl scufund
în trunchiul palmierului
îi abandonez strălucirea

aici orele nu se mai numără
doar ritmul lent al rădăcinilor
bând moartea

timpul rămâne
înecat
în seva copacilor

mă îndepărtez
cu mâinile umede
în mirosul
de pământ reavăn
și tăcere