Viața-i un râu ce curge-n vale,
Pe-a vremii veche, tainică cale;
Din munți de visuri se pornește,
Și-n marea uitării se sfârșește.

Sub ceruri grele sau senine,
Trec zile albe, trec și pline;
Și omul, ca o frunză-n vânt,
Se leagănă pe-acest pământ.

Azi râde-n soare, mâine plânge,
Azi strânge floarea, mâine-o frânge;
Și-n fiecare pas grăbit,
Se naște-un dor neîmplinit.

Dar în amarul vieții grele,
Se-aprind și stele printre stele;
Iar sufletul, de-i drept și lin,
Găsește pacea din senin.