Un gândăcel mititel,
A ieșit la soare nițel
Că era anchilozat
În pământ cât a stat.

La soare era bine tare
Căldura era binefăcătoare
Piciorușele i s-au dezmorțit
Și iute a pornit.

Mergea prin iarba deasă
S-a îndepărtat de casă
În calea lui a întâlnit
Un vrăbioi lihnit.

Tare s-a mai speriat
Că va fi mâncat
Dar vrăbioiul l-a liniștit
Că s-a uitat la el scârbit.

Vrăbioiul l-a asigurat
Că nu va fi mâncat
Că burtica lui cere
Semințe de mere.

Gândăcelul a oftat ușurat
Că acum a scăpat
Și-a luat-o la picior
Mai departe repejor.

O ploaie a pornit
Era să rămână înnămolit
Și să fie luat
De șiroiul ce s-a format.

Ca să nu fie înecat
Cu greu într-o tufă a intrat
De stropi s-a scuturat
Și a așteptat.

Nu i-a plăcut deloc că era udat
Ploaia când a stat
La soare s-a uscat
Și spre casă s-a-nturnat.

Gândăcelul s-a gândit
Că era mulțumit
Că ceva rău nu a pățit
Și cu viața n-a plătit.