Dincolo de bronz

Măiastra e gândul care s-a desprins de noi,
urcând din carnea amestecată cu humă;
e un zbor pur, pe care nicio văpaie nu-l atinge,
rupând, unul câte unul, lanțurile firii.

Nu are nevoie de aripi, are doar avânt,
o formă în care bronzul devine scânteie;
e cuvântul cel mai greu, adânc și tăcut
care încheie cerul într-o singură rugă.

Zburăm prin ea, lăsând în urmă zgura urii,
căutând o liniște de aur, încă nepătrunsă,
acolo unde sfințenia e singura țesătură
în care taina lumii stă, în sfârșit, ascunsă.