În lumea mea se întind diferite emisfere
E vital ca tu să luminezi peste ele;
Să le oferi viață, să le lași să se extindă
Și să rămâi aici în nopțile cu lună plină.

Să împărțim o umbrelă pe vremea însorită
Dar și când e, de prea multe probleme, umbrită
Să admirăm cerul plin de stele, pictate ca o operă
Știind că ele strălucesc chiar și când norii le acoperă.

Când rotațiile lumii mele cresc și mă simt amețit
Fii o stâncă stabilă și amintește-mi ce-am simțit
Înainte ca toată lumea să-mi capete nuanțe noi
Atunci când încă îmi redactam mesajele pe foi.

Când aroma primăverii începe să se veștejească
Îneacă-mă cu parfumul tău și cu specifica mireasmă;
Când vântul începe să bată mai tare și să mă îndoaie
Fii partea mai puternică și ajută-mă să rămân în picioare.

Atunci când ne mișcă un cutremur neanunțat
În timp ce privesc cum lumea mi se destramă
Știi că ultimul lucru pe care aș vrea să îl remarc
Este privirea ta îndoielnică, ce mă lasă înghețat.

Sper că știi cum să treci de zidul pe care l-am construit
Care arată respingător și te trimite înapoi
Nu încerca să înțelegi de ce, doar ocolește
În spatele lui, un paradis pentru tine se pregătește.

Când vezi că, în mijlocul unei mulțimi vioaie, sunt tăcut
În lumea mea, conflictul dintre idei contradictorii e neîntrecut
Așa că întinde mâna și trage-mă din mijlocul vârtejului
Sunt sigur că în lumea ta sclipesc, în liniște, razele soarelui.

Lasă-mă să mă întorc, însă, atunci când nu ești lângă mine
Căci în lumea mea ești tratată ca o sfântă, știi prea bine
Nu te îngrijora că mă înec într-un ocean de milă de sine
Mă întorc la mal când văd colacul aruncat de tine.