|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Mama casă Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 524
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-06-10 | |
Ești haosul pe care îmi place să-l simt
Atunci când nici plantele nu mai au culoare Vorbele dulci îi curg prin vene Mă face să scriu din suflet, nu doar din plăcere Mica jucăușă cu zâmbetu’ pe față Eu sunt oaia neagră, chiar dacă ea e creață Ața albă ne-a legat, te simt lângă mine chiar dacă ești departe Chiar dacă nu ești lângă mine, te văd luminând pe cerul înstelat în noapte Greșelile mele ne îndepărtează Ea mă rupe în două, dar se întoarce să mă coasă Păsărelele când o văd, încep să-i cânte-n strună Ea e o rază de soare, chiar dacă eu sunt rupt din lună Câteodată nu-mi simt pulsul, este ca o linie moartă Dar când îi simte prezența, începe să bată Pe când m-am trezit din vis, nu mai era soare și nici paradis Păsările nu mai cântau, ci recitau o poezie Rimele sunt dulci scrise pe hârtie Dar când le citesc, încep să ardă în mine
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate