Eram poemul diafan
dar m-a vrăjit un sentiment
si de la sacru la profan
am inventat un continent.

Și o emoție m-a prins
in pânza fină ca-ntr-un nor
si-n disperare m-am aprins
fulger pe cerul cântător.

Iar de la stea până la mit
de tânăr cerb foșneam zglobiu
intre amurguri poleit
la sfinxul verii sidefiu.

Și o iubire m-a purtat
pe cornul lunii rătăcit
Tristanul naufragiat
Isoldei mele dăruit.