Cu cât te ridici în Cer, forma nu-ți mai e reper
diferind în aparență, funcție de ascendență
neavând local principiu,-n stările de echilibru,
iar aspectele-i estetice, vor avea tente profetice.

Nicidecum forme prea clare!... Imagini doar, bănuitoare!
cuprinse într-un soi de sferă, plină ochi, precum o seră
cu ce ai sădit în viață; și prin tine, dar și-n față!
răsaduri mai apoi plivite, cele rele fiind stârpite.

Sferei-i este dat să crească, mai mult! să se împlinească
ajungând să aibă-o rază, Soarele fiind punct de bază,
pân' la globu' lui Saturn, care-i se rotește-n jur
ș-asta, de pe jos pornim, cu spiritul să ne-nfrățim
înălțându-ne, râvnit, de la om, spre Omul-spirit.

Asta-nseamnă jos morală și credință,-n rânduială,
dar și stres, cu fapte multe, înspre științele oculte...

Tot așa-s pe-acolo-acei, cărora le spunem Zei,
cuprinzând sfere enorme! cu incluziuni conforme
cu ce fiecăruia, în parte, hărăzit i-a fost să poarte
și cu ce-au putut să strângă, printr-o personală muncă.

De fapt, ce vedem ca aștri, sunt doar corpuri de măiaștri,
doar că sus, cum zic, n-apar, prin conturul ce-i jos clar
căci materia, pe-acolo-n formă, dincoace-i cu altă noimă!
diferită-n calitate... și cu margini estompate!
astrul nefiind nici rotund, nici înalt; nici prea adânc!...
de unde... și ideea... înciudată, cum că Terra ar fi plată...

Toate lumile-n ascensiune, tot ei sunt, ca versiune,
ridicați spre-o conștiență, mai clară; cu permanență
până ce starea de Zeu, se transcende-n Dumnezeu
care El!... pentru Sistem, este globul cel suprem
cuprinzând, sub pălărie, o întreagă galaxie,

care nici El nu-i final!... cum se crede-oficial,
ci e doar o Entitate, în care suntem toți parte,
iar alături, de ce este, mulți ca Dânsu-s în poveste
fiecare cu-a Sa lume; Zei și oameni cu-alte nume
ridicați pe alte baze, ce-or via-n noi ipostaze,
ca apoi, toți laolaltă, într-o Ființă, mai înaltă!
încadrați vom fi, oricare, ca organe-n conlucrare...

Și așa mereu se suie, pân' se-ajunge-n trei Cucuie!
care-n Sine vor cuprinde, tot ce în regat se-ntinde,
ca fiind Ele reflectate, căci... numai așa se poate...

Gândind însă... tranzitoriu, vom trece de iluzoriu,
lumile cu mai mult rost, fiind acelea fără post!
care nu se-arată-n spații; care-s fără de senzații
și pe unde timpul tern, este mort, fiind el etern.

Altele, de-s și mai sus! nici în minus, nici în plus!
n-au ceva... sau un cumva, pentru-a le imagina.
Despre ele doar vei ști, negândind categorii
ce-s cu trăsături acute, ce le-ar face cunoscute...

O ființă, de-ți stă în față, în postură vorbăreață,
o percepi ca pe-o făptură, glăsuind, dar nu prin gură!

Totul se aude-n tine, prin urechi ciulite-n sine
fiind cumva o rezonanță, ce-ți vibrează-n ambianță
(pe acolo nefiind graiuri, funcție de neam sau plaiuri)
ș-asta, pentru că-mpreună, avem zona ce-i comună.
Noi incluși în ființa lor, ei... în ce-au superior.

Toți cuprinși, sfere în sfere, ca Matrioska între ele,
figurinele-nglobate, mai puțin fiind luminate...

La cunoaștere ajungi, doar de cugetu-ți alungi,
fără amintiri și rațiuni; fără logică spre opțiuni.
Pur și simplu, orice ființă, te va-mbogăți în știință
dacă-o ai ca dispoziție, citind-o... prin intuiție...

Zeii-ar fi plini mai din plin! de lumile ce îi susțin,
căci deasupra, peste ei, sunt doar lumi de Dumnezei
în care cu toți ființăm, evoluăm; ne acordăm
fiecare, după speță, rezonând pe o frecvență,
orice disonanță-n plen, fiind transpusă în refren.

Diferența, ce ne-ncheie, e dictată doar de cheie
și-asta, pentru că-n stativ, nu-i decât un portativ
pe care, ca făcătură, toți suntem o partitură
unde, fiecare, după ton, își asumă propriul zvon...