Poate-i necesar a spune și despre ce-i peste lume!
despre-Acel ce doar tăcerea, Îi va exprima puterea,
dar și despre a Sa față... Divinul care-L înfață...

Să privim la Cel mai mare; Cel care în ochi nu sare,
ce-i de unic interes, pentru-al nostru Univers
în care totul se înclină, când se-așterne la hodină,
iar în starea de moment, Dumnezeu e-n firmament

Nu-i putem spune pe nume, fiind nimicul pentru lume,
dară nuuu... că-ar fi un blanc, ce se-nfățișează franc,
ci pentru că ce e-n El, nu e nimănui model!

Nu-i nici unu', nici cu soț; să-L închipui, cum să poți!?
căci nu-i mod să Îl separi, în ceva!... și să-L compari.

Nu tu formă, scop sau gând, ori ceva ieșit din rând
fiind de-o uniformitate, absolută-n tot și toate
până la manifestare, când în Tatăl umbra-și are.

Iar ce se arată-n lume, nu lasă în urmă urme
cum că-ar fi diminuat, prin tot ce a externat...

Unii zic că-i Absolutu'; alții că-i Necunoscutu'!
Nimicul din toată casta; nefiind asta, dar nici asta!
și că-i doar esență pură, Dânsul nefiind o făptură...

Pomenit este în Vede, unde hindi-L întrevede
dincolo de-orice liman! denumindu-L el, Brahman.
Iudeul, fără apostrof, ni-L prezintă ca Ein Sof,
iar ca Dao-i denumit, de-nțeleptul Tze, venit
să ne-arate că în lume, Dânsu' doar este-n costume.

Totu-n El potențial; nimic deci să poarte hram
definindu-I anvergura, doar dacă ne ținem gura...

Cine știe și-nțelege, de-alte lumi va să Îl lege,
lumi superioare mult, celor ce sunt din pământ
chiar și peste care, sus, în spirit s-au reprodus
sau celora și mai înalte! unde doar Divinu-i parte.

Tatăl nostru de ar vrea, să pătrundă-n lumea Sa
tre' să lase la intrare, tot ce-n Sine-ar fi rumoare
căci nimic nu-i potrivit, cu ce-n Dânsu-i plămădit!
exceptând ce-n Sinea Lui, e pe placul Dumnealui
lucru care-n dinastie, numai El poate să-l știe.

Chiar iubirea mult cântată! întru El nu-i consemnată
starea Lui în funcțiune, fiind, să zic... beatitudine!

Toate-acolo-s doar nuanțe, lipsite de circumstanțe
pentru că mai sus, prin El, bântuie un alt model,
iar dacă-am gândi la semne, n-ar fi unul să-L însemne!

Deci, de-am zis că e nimic, vorba poate mi-o dezic!
căci și El este o Ființă, cu de toate-n trebuință
fiind însă de-altă natură, fără cu mai jos măsură
neputând fi-ntrezărit... ca atare nici gândit.

Ce unește-antonimia, poate-ar fi... trihotomia!
căci purtăm același chip, ce-n treime-i arhetip,
iară toți, ca arătări, doar din Sine-s reflectări...

Cum atunci să spui că nu-i, când din El suntem toți pui!?
Dar de iar privim spre Dânsu', iarăși ne apucă plânsu'...
E cum... la momâia din carton, ai căta trăiri om!
Chiar la conștiență de-i redus, vorbim doar de presupus...

Tot așa face și omul, când pe sus îl duce somnul.
Nu poate-n astral să urce, de materia-l constrânge,
iar de vrea cumva mai sus, lasă și tot ce a spus!
legat fiind de lumea sa, căci și vorba-acolo-i grea,

iar când își transcende starea, mai vădită-i e schimbarea!
lăsând el în urmă tot, legat fiind de-al său tricot
viețuind pe mai departe, întru alt fel de rapoarte...



Cel ce-i Tatăl și-i Divin, ar fi mai puțin sublim
fiindu-I starea cea văzută, din Esența nevăzută
'n Fața-I care se arată, când este manifestată.
Diferența ce-I disturbă, e-n lumină și-n penumbră.

Vortexul care-n rotație, naște prin transfigurație
ființe, ce prin conivență, Îl poartă drept conștiență,
entități ce-s doar modele! din a Sinelui putere
căci doar El se manifestă, prin ființarea Sa celestă
drept cauză primordială, făr' ca pic din El să piară...

Arhetipu-i care-apare, rod al lumii-anterioare,
bază și proiect gândit, pentru Unicul vădit
fiind El Cel cu atribute, din Nimicul făr' de cute,
doar Ei doi subiecți reali! ceilalți doar virtuali.

Dumnezeul de prin culte; Creatorul celor multe,
Tatăl ce-și asumă rolul, pentru ca întreg odorul
după evoluția de Sine, să revină-n El cu bine...

Părinte al Fiului, dar și sursă-a Duhului...

Este Cel care-a creat... și apoi a cercetat
de Hristos se află-n treabă, consecvent și fără grabă
cercetând, prin Ierarhii, dacă totul e la zi
și în starea cea mai bună; precum El a dat arvună
ca-n final, prin Duhul Sfânt, iar urcate în Cuvânt!

și-mpreună,-aproape toate, iarăși reconfigurate!
ca apoi, El, Creatorul, să-și încheie-n Sine rolul
și să suie iar în Cel, făr' de nume și reper
pregătindu-se-n etern, ca nou Arhetip patern...

După-o noapte, altă zi, ce iarăși va zămisli
altă lume-n spațiu-timp, ce va da-n al ei răstimp
prilejul de a progresa, cu alt pas, spre altceva
celor fiind doar emanați și celora de El creați,
dar și Lui, Cel fără nume, care ține-ntreaga lume...

Ideea cum că e prea mare! și nu suferă schimbare!
cum că este-n fapt perfect, nemaiacceptând obiect
are bază-ntr-o gândire, care-i falsă din pornire!
pe care unii o evoca, pentru ei fiind univocă...

Cum Sistemu-evolutiv este-a Sa ființă și chip,
cum ar fi ca El, strategul, care este chiar întregul
să fie doar o cămară,-n care toți suie pe scară
burdușiți de evoluție, doar El stând pe o poziție!?...

Cum oricare entitate, crește cu ce-și pune-n spate
cu atât mai mult Sublimu' crește când cu ele-și face plinu'.

Tot ceea ce noi trudim, Dânsului îi dăruim!
iar când vom fi toți ca El, mai sus este în consemn!
astfel că nu e moment, să implice-aliniament!...